Daniela Popa
Lucrurile pot fi schimbate cu răbdare, onestitate și având încredere în proiecte și strategii de lungă durată, urmate cu perseverență.
sUNTEM CU ADEVĂRAT PRIMII
Atunci când nu lăsăm pe nimeni în urmă
Pe perioada exercitării mandatului de viceprimar al Sectorului 1, am realizat împreună cu echipa mea o serie de proiecte, multe finalizate și altele încă în desfășurare. Te invit și pe tine să afli mai multe despre activitatea mea!
Sectorul 1 SOLIDAR ȘI INCLUZIV
Modernizarea sistemului de furnizare a serviciilor de asistenţă socială sau creşterea eficienţei şi eficacităţii aparatului administrativ şi reducerea birocraţiei pentru cetăţeni, sunt cateva din obiectivele specifice ale acestui proiect.
Sectorul 1 ÎN CARE TOȚI LOCUITORII AU ACCES LA O LOCUINȚĂ DECENTĂ
Achiziționarea de noi locuințe sociale, extinderea ajutorului pentru plata chiriei, proiectul – locuințe pentru tineri, locuințe de serviciu pentru medici și profesori sunt o parte din aspectele către care ne-am îndreptat atenția.
Sectorul 1 ÎN CARE TOȚI AVEM OPORTUNITATEA DE A NE DEZVOLTA INTELECTUAL ȘI DE A NE ATINGE POTENȚIALUL
Promovarea educației incluzive, acces egal la educație pentru copiii cu dizabilități, șanse egale pentru copiii ce provin din familii marginalizate, combaterea analfabetismului funcțional sunt câteva din obiectivele noastre trategice în acest domeniu.
Sectorul 1 ÎN CARE TOȚI AVEM ACCES LA CULTURĂ
Modernizarea infrastructurii culturale de pe raza Sectorului 1, reabilitarea patrimoniului cultural, sprijinirea industriilor creative.
Sectorul 1 ÎN CARE TOȚI AVEM ȘANSE EGALE LA O STARE BUNĂ DE SĂNĂTATE
Acces egal la servicii de sănătate performante, infrastructură modernă în toate spitalele, accesul la educație pentru sănătate, acces egal la servicii de suport psihologic, etc.
Sectorul 1 UN MEDIU CURAT PENTRU VIITOARELE GENERAȚII
Aer curat, bun de respirat, reducerea risipei de hrană, protejarea sănătății locuitorilor, diminuarea poluării fonice, închiderea gropilor de gunoi neconforme, etc.
Sectorul 1 UN MEDIU PRIETENOS PENTRU ANIMALE
Tratament decent, respectuos și responsabil al animalelor, toate animalele abandonate și fără stăpân sunt îndreptățite la un adăpost, prevenirea și combaterea aplicării de rele tratamente animalelor, protejarea biodiversității, etc.
Sectorul 1 CU INFRASTRUCTURĂ ȘI DEZVOLTARE URBANĂ SUSTENABILE
Asigurarea de spații publice de bună calitate, transport public alternativ, asigurarea coeziunii structurii urbane, creșterea eficienței energetice, etc.
Sectorul 1 SPAȚII DE RECREERE ȘI LOCURI DE JOACP LA MAXIMUM 15 MINUTE DE MERS PE JOS
Protejarea și dezvoltarea spațiilor verzi, locuri de joacă incluzive, stimularea plantării de copaci, acoperișuri verzi, etc.
Sectorul 1 ÎN CARE TOȚI ANTREPRENORII SUNT SUSȚINUȚI
Susținerea mediului antreprenorial prin inovație, competitivitate și spirit solidar, dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale înființarea de clustere, susținerea creșterii economice sustenabile, sprijinirea IMM-urilor, etc.
Sectorul 1 ÎN CARE TOȚI SUNTEM ÎN SIGURANȚĂ
Reducerea infracționalității, ISU – situații de urgență, combaterea și prevenirea violenței domestice, combaterea și prevenirea hărțuirii stradale, campanii anti bullying în școli și licee, etc.
Sectorul 1 CU O ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ EFICIENTĂ ȘI RESPONSABILĂ
Sprijinirea cetățeniei active, dezvoltarea democrație participative, promovarea transparenței, continuarea procesului de digitalizare, etc.
De Patru ani viceprimar al sectorului 1
Sunt Daniela Popa, am 36 de ani și de patru ani sunt viceprimarul Sectorului 1. Încă de la începutul mandatului, mi-am propus să înglobez la nivelul tuturor activităților întreprinse de mine și echipa mea câteva dintre principiile în care cred cu tărie. Astfel, dreptatea socială, solidaritatea, transparența și sustenabilitatea au reprezentat un fundament pentru întreaga mea activitate. Totodată, implicarea cetăţenilor în deciziile administraţiei publice locale a stat la baza creării unei strategii eficiente. În perioada iunie 2016 – august 2020, am menţinut un contact permanent cu locuitorii Sectorului prin dezbateri publice şi întâlniri cetăţeneşti și am lansat platforma de bugetare paritcipativă. Un alt proiect aproape de sufletul meu este Strategia de Dezvoltare Durabilă s Sectorului 1 2020-2030.
dreptatea socială, solidaritatea, transparența și sustenabilitatea au reprezentat un fundament pentru întreaga mea activitate.
Votați-mă pe 27 septembrie, pe listele Consiliului Local!
Imi doresc să continui proiectele începute
Îmi doresc să continui proiectele începute, dar, mai ales, să pot pune în practică altele care își așteaptă rândul. Da, noi putem împreună, pentru că suntem echipa care ne-am propus să nu lăsăm pe nimeni în urmă! Votați-mă pe 27 septembrie, pe listele Consiliului Local!